#meioza

• acrosindeză — Fenomen citogenetic sau tip particular de sinapsă meiotică caracterizat prin împerecherea, asocierea ori fuziunea parțială a cromozomilor omologi exclusiv la nivelul extremităților lor distale (telomere sau regiuni terminale), în timp ce segmentele intercalare și centromerice rămân libere și nealiniate. Această structură cromozomială restrictivă influențează direct procesul de crossing-over și rata de recombinare genetică în acele zone specifice.
• alociclie — Comportament mitotic sau meiotic atipic al unor cromozomi sau segmente cromozomiale (în special heterocromatina), caracterizat printr-un ritm de condensare și replicare desincronizat structural față de restul complementului cromozomial din nucleu; poate fi pozitivă (condensare precoce) sau negativă (condensare întârziată).
• alosindeză — Fenomen citogenetic sau proces structural care constă în împerecherea (sinapsa) în timpul meiozei a unor cromozomi neomologi, proveniți de la genitori sau specii diferite, în cadrul unui organism hibrid sau alopoliploid. Acest tip de asociere cromozomială atipică diferă structural de autosindeză și joacă un rol esențial în analiza reconfigurării genomice și a gradului de rudenie filogenetică dintre taxoni.
• ameioză — Tip special de diviziune celulară aberantă sau modificată în care meioza clasică nu se finalizează ori este complet înlocuită, rezultând celule reproducătoare (gametofite sau spori) care păstrează numărul diploid neschimbat de cromozomi al celulei-mamă (fără reducere cromatică). Acest fenomen structural este strâns legat de procesul de apomixie la anumite specii de plante, permițând reproducerea asexuată prin semințe viabile din punct de vedere genetic.
• amfiten — Stadiu tranzitoriu din profaza primei diviziuni meiotice, situat între leptonem și pahiten, sinonim cu zigotenul, în care cromozomii omologi încep să se alinieze și să se asocieze perechi prin sinapsă. În această fază structurală, filamentele cromatidice prezintă adesea o dispunere caracteristică în buchet, având un capăt îngroșat și celălalt subțire în cursul procesului de împerechere.
• anafază — A treia etapă consecutivă a procesului de diviziune celulară (mitoză sau meioză), caracterizată structural prin separarea bruscă și migrarea simultană a cromatidelor surori sau a cromozomilor omologi către polii opuși ai celulei. Acest fenomen mecanic și biologic, coordonat de contracția filamentelor fusului de diviziune, garantează distribuirea perfect egală și exactă a materialului genetic dublat către cele două viitoare celule fiice.
• androcit — Celulă sexuală tânără masculină imatură (cunoscută și sub numele de spermatidă) rezultată în urma procesului de meioză din spermatocitele de ordinul doi. În contextul spermatogenezei structurale, androcitul urmează o fază complexă de diferențiere și metamorfoză celulară (spermiogeneză), transformându-se final într-un spermatozoid matur capabil de procreare.
• androgoniu — Celulă mamă primordială masculină (întâlnită la unele alge, ciuperci și plante inferioare) care, prin diviziuni succesive de tip mitotic sau meiotic, dă naștere androgameților (spermatozoizilor vegetali) sau celulelor spermatogene în interiorul unui androgametange. Această structură celulară inițială este fundamentală pentru declanșarea dinamicii reproductive masculine în organismele criptogame.
• androsporogeneză — Proces biologic, citologic și fiziologic de formare, diferențiere și maturare a androsporilor în interiorul unui androsporange. Această succesiune de etape structurale implică diviziuni celulare specializate și rearanjări biochimice ale plasmei germinale masculine, fiind fundamentală pentru asigurarea continuității ciclului reproductiv la anumite specii de plante inferioare și alge.
• aneusporie — Tip particular de apomixie sau anomalie în formarea sporilor la anumite specii de plante, caracterizat prin distribuția inegală ori aberantă a numărului de cromozomi în timpul diviziunii meiotice. Acest fenomen structural duce la apariția unor spori cu un complement genetic neregulat, afectând în mod direct viabilitatea reproducerii și generând variații fenotipice particulare în cadrul populațiilor vegetale.
• apomeioză — Tip modificat de diviziune celulară în care procesul normal al meiozei este parțial sau complet suprimat ori eșuează, rezultând formarea unui gametofit sau a unui sac embrionar cu un număr neschimbat (diploid) de cromozomi; pilonul citologic al apomixisului. Acest fenomen asigură producerea de semințe clonale la plante, eliminând segregarea genetică și recombinarea meiotică standard.
• artioploid — Organism sau celulă poliploidă care posedă un număr par de seturi cromozomiale complete (de exemplu, tetraploid, hexaploid, octaploid); privitor la această condiție numerică a genomului. În genetica vegetală și evolutivă, această structură asigură o stabilitate meiotică sporită în comparație cu formele perisoploide (impare), permițând o fertilitate normală și o segregare genetică regulată.
• asinapsă — Fenomen biologic structural care constă în absența sau eșecul alinierii și împerecherii cromozomilor omologi în timpul profazei primei diviziuni meiotice. Această anomalie structurală celulară împiedică formarea bivalentelor și desfășurarea procesului de crossing-over, conducând adesea la o segregare cromozomială aberantă, la formarea de gmeți neviabili sau la sterilitatea organismului afectat.
• autopoliploid — Organism sau celulă care posedă mai mult de două seturi complete de cromozomi homologi (triploid, tetraploid etc.), provenite integral din multiplicarea genomului aceleiași specii, fără aportul unui material genetic străin. Acest fenomen structural de mutație genomnică se produce, de regulă, prin nedisjuncția cromozomilor în timpul meiozei sau mitozei, fiind un motor evolutiv major în regnul vegetal, responsabil pentru apariția unor varietăți cu productivitate și rezistență sporite.
• autopoliploidie — Stare sau mutație genomică structurală caracterizată prin prezența a mai mult de două seturi complete de cromozomi homologi în nucleul celular, provenite în întregime de la aceeași specie, ca urmare a dublării endogene a materialului genetic fără hibridare interspecifică. Acest fenomen se produce prin blocarea diviziunii celulare (nedisjuncție mitotică sau meiotică) și joacă un rol major în evoluția și diversificarea regnului vegetal, determinând frecvent modificări morfologice precum creșterea dimensiunii celulelor, a organelor și a rezistenței plantelor.
• autosindeză — Mecanism genetic din timpul meiozei la organismele poliploide, în special alopoliploide, caracterizat prin împerecherea (sinapsa) și conjugarea cromozomilor omologi proveniți de la același set parental sau de la aceeași specie de origine. Acest fenomen structural diferă de alosindeză și joacă un rol crucial în menținerea stabilității genomice și în determinarea modului de transmitere a caracterelor ereditare la hibrizii vegetali complecși.
• auxocit — Celulă germinală animală sau vegetală aflată în stadiul de creștere și dezvoltare intensă înainte de a intra în procesul de diviziune meiotică; termen general ce include spermatocitele și ovocitele primare în timpul fazei de creștere meiotice.