#electromagnetism
- amper-spiră — Unitate de măsură din afara Sistemului Internațional utilizată pentru a exprima forța magnetomotoare sau potențialul magnetic dintr-un circuit, având simbolul ca sau At. Un amper-spiră este egal cu forța magnetomotoare creată de trecerea unui curent continuu de un amper printr-o bobină alcătuită dintr-o singură spiră.
- Ampère — Numele de familie al faimosului fizician și matematician francez André-Marie Ampère (1775-1836), considerat unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului clasic. El a descoperit legile fundamentale ale interacțiunii dintre curenții electrici (Legea lui Ampère) și a inventat numeroase dispozitive experimentale, numele său fiind eternizat prin denumirea unității fundamentale de măsură a curentului electric în Sistemul Internațional.
- amperspiră — Variantă grafică compactă și continuă pentru substantivul compus 'amper-spiră'; unitate de măsură utilizată în electrotehnică pentru a exprima forța magnetomotoare sau potențialul magnetic într-un circuit inductiv, definită ca produsul dintre intensitatea curentului în amperi și numărul de spire ale înfășurării.
- armatură — Ansamblu de piese metalice (bare, plase de oțel) introduse într-un element de construcție pentru a-i spori rezistența la întindere sau încovoiere; totalitatea dispozitivelor auxiliare (robinete, supape) atașate unei conducte sau unui cazan pentru controlul fluidelor; parte metalică mobilă a unui aparat electromagnetic sau înveliș de protecție al unui cablu.
- autoexcitat — Despre mașini, generatoare sau sisteme electrice: care își produce singur curentul de excitație necesar creării câmpului magnetic magnetic propriu, fără a apela la o sursă de energie exterioară. În sens larg sau figurat, termenul descrie un sistem, un circuit sau o stare care se stimulează, se menține sau se amplifică prin propriile mecanisme interne ori reacții reziduale.
- autoexcitație — Fenomen sau procedeu de producere a curentului de excitație necesar unui generator electric chiar de către mașina respectivă, prin utilizarea magnetismului rezidual din polii inductori. Într-un sens abstract sau sistemic, autoexcitația reprezintă proprietatea unui sistem dinamic de a genera sau de a intensifica fenomene fizice, oscilații sau stări de tensiune prin reacție internă pozitivă.
- autoinducție — Fenomen electromagnetic care constă în producerea unei tensiuni electromotoare induse într-un circuit electric datorită variației intensității curentului electric care străbate acel circuit; inducție proprie. Conform legii lui Lenz, curentul de autoinducție rezultat are un sens care se opune variației curentului principal, manifestându-se ca o inerție electromagnetică la stabilirea sau întreruperea circuitelor.