#conifer

• abie — Variantă regională arhaică folosită în trecut în anumite zone ale Carpaților pentru a denumi bradul (Abies alba) sau rășina pură extrasă din scoarța coniferelor. În medicina populară românească, unguentele preparate pe bază de 'abie' (grăsime amestecată cu rășină și ceară de albine) erau folosite empiric de vindecătorii din sate ca cicatrizante puternice pentru rănile deschise ale bunicilor sau ca balsamuri pectorale împotriva lingoarei și aprinderii de plămâni.
• abieluța — Denumire populară arhaică și diminutivală utilizată regional în comunitățile montane pentru a desemna o specie mică sau un lăstar tineresc de brad (Abies alba), ori o infuzie medicinală slabă preparată din ace acești lăstari. În medicina empirică din sate, extractul de abieluța era administrat sub formă de sirop sau ceai tonic pentru calmarea tusei convulsive la copii, ameliorarea bronșitelor acute și stimularea poftei de mâncare în stările de convalescență.
• abientin — Termen tehnic de specialitate care desemnează un compus organic, un derivat acid sau o substanță rășinoasă extrasă ori izolată din structurile celulare ale coniferelor, în special din genul Abies (brad). În chimia farmaceutică și farmacognozie, proprietățile abientine sunt analizate datorită potențialului lor antiseptic, antiinflamator și expectorant, acizii din această clasă servind ca precursori în sinteza unguentelor dermatologice și a preparatelor inhalatorii pulmonare.
• abietacee — Denumire arhaică sau veche clasificare sistematică utilizată în trecut în literatura medicală și farmaceutică românească pentru a desemna familia coniferelor (în prezent Pinaceae). În tratatele vechi de botanică medicală, termenul grupa arbori rășinoși precum bradul sau molidul, recunoscuți pentru proprietățile lor balsamice, antiseptice ale căilor respiratorii și expectorante, fiind intens utilizați în prepararea siropurilor medicinale populare și a unguentelor antireumatice.
• abietină — Substanță rășinoasă, de natură diterpenică, extrasă în trecut din rășina unor specii de conifere (în special din genul Abies). În farmacognozia timpurie și în medicina populară savantă a secolului al XIX-lea, era utilizată ca ingredient activ în prepararea unguentelor vulnerare, a plasturilor antireumatici sau ca stimulent balsamic pentru mucoasele respiratorii, datorită proprietăților sale antiseptice și cicatrizante.
• abietinee — Denumire științifică veche atribuită unei subfamilii sau familii de plante gimnosperme (conifere), ce cuprindea genuri precum Abies (bradul) și Picea (molidul). În tratatele vechi de botanică medicală, abietineele reprezentau o sursă majoră de principii active volatile (uleiuri esențiale, terebentină, acizi rășinici) folosite intens în balneologia terapeutică, în tratamentul afecțiunilor pulmonare cronice și în distilarea remediilor antiscorbutice.
• Agathis — Un gen de arbori coniferi sempervirescenți de mari dimensiuni din familia Araucariaceae, răspândiți în emisfera sudică, în special în regiunile tropicale și subtropicale din Asia de Sud-Est și Oceania. Acești arbori se remarcă prin trunchiuri masive, cilindrice, scoarță netedă și frunze neobișnuit de late pentru niște conifere, având o importanță ecologică majoră și fiind recunoscuți pentru producția de rășini naturale de înaltă calitate și lemn rezistent.
• Agathis alba — O specie specifică de arbori coniferi de talie mare din genul Agathis, sinonimă parțial cu Agathis dammara, cunoscută popular sub numele de kauri indonezian sau arborele de copal alb. Este renumită din punct de vedere economic pentru producția masivă de rășină comercială numită copal de Manila, extrasă prin incizii în scoarță, și pentru lemnul său alb-gălbui, extrem de căutat în tâmplăria de lux și construcțiile navale ușoare.
• Agathis robusta — O specie de conifer gigant din genul Agathis, familia Araucariaceae, cunoscută popular sub numele de kauri de Queensland. Acest arbore este endemic în pădurile tropicale și subtropicale din estul Australiei și Papua Noua Guinee, remarcându-se prin trunchiul său perfect drept, lipsit de ramuri inferioare, și o coroană densă, având o valoare ecologică uriașă în conservarea biodiversității și o importanță istorică majoră în industria lemnului de înaltă calitate.
• anemofil — Despre plante, flori sau specii vegetale a căror polenizare se bazează structural pe acțiunea vântului, cel din urmă transportând granulele de polen de la antere la stigmatul florilor feminine. Organismele anemofile prezintă adaptări anatomice precise, cum ar fi lipsa petalelor viu colorate, absența nectarului, stamine lungi, pendulante și granule de polen extrem de ușoare, netede și produse în cantități mari.
• anemofilă — Forma de gen feminin a cuvântului 'anemofil'; despre o plantă, floare sau specie vegetală a cărei fertilizare depinde structural de transportul granulelor de polen prin intermediul vântului. În fitocenologie, definește specii (precum gramineele sau coniferele) care prezintă adaptări anatomice reproductive adaptate pentru captarea polenului din curenții de aer.
• anemofilie — Fenomen biologic, tip de reproducere sau strategie ecologică (cunoscută și sub numele de anemogamie) în care polenizarea plantelor se realizează structural prin intermediul vântului și al curenților de aer, care transportă granulele de polen de la aparatul masculin la cel feminin. Acest proces abiotic controlează fluxul genetic în populații mari de plante cum sunt cerealele, gramineele furajere și arborii forestieri.
• anemogamie — Fenomen biologic, tip de reproducere sau strategie ecologică (cunoscută și ca anemofilie) în care polenizarea plantelor se realizează structural prin intermediul vântului și al curenților de aer, care transportă granulele de polen de la aparatul masculin (antere) la cel feminin (stigmat). Acest proces abiotic controlează fluxul genetic în populații mari de plante, cum sunt cerealele, gramineele furajere și arborii forestieri coniferi.
• araucaria — Denumire comună acordată oricărui arbore conifer exotic din genul botanic omonim, originar din emisfera sudică, caracterizat prin frunze persistente, rigide, solzoase sau aciculare și ramuri dispuse în etaje regulate, simetrice. Multe specii sunt cultivate la nivel mondial în scop ornamental în parcuri, grădini botanice sau ca plante de interior datorită aspectului lor geometric deosebit și coroanei spectaculoase.
• Araucaria angustifolia — Specie critically endangered de conifere veșnic verzi din genul Araucaria, nativă în sudul Braziliei și în regiuni limitrofe din Argentina și Paraguay, cunoscută popular sub numele de pin de Paraná sau arbore de candelabru. Acest arbore impunător, caracterizat prin frunze înguste, rigide și o coroană aplatizată în formă de umbrelă la maturitate, reprezintă elementul dominant al pădurilor ombrofile mixte subtropicale, având o importanță ecologică crucială și semințe mari comestibile utilizate istoric în gastronomia locală.
• Araucaria araucana — Specie amenințată de conifere veșnic verzi din genul Araucaria, nativă pe versanții muntoși ai Anzilor din Chile și vestul Argentinei, cunoscută popular sub numele de brad de Chile sau puzzle-ul maimuței. Remarcabil prin frunze triunghiulare, extrem de rigide și ascuțite, dispuse spiralat pe ramuri groase, acest arbore relict poate trăi peste o mie de ani și deține un statut sacru în cultura indigenilor Pehuenche, care depind istoric de semințele sale nutritive.
• Araucaria excelsa — Denumire științifică sinonimă sau învechită atribuită speciei de conifere Araucaria heterophylla, cunoscută popular sub numele de pinul de Norfolk sau brăduțul de cameră. Originar din insula Norfolk din Oceanul Pacific, acest arbore se remarcă prin coroana sa perfect simetrică, ramurile etajate orizontal și frunzele aciculare moi la început, fiind utilizat pe scară largă la nivel mondial ca plantă ornamentală de interior sau decor de grădină în climatele blânde.
• araucariacee — Denumire comună utilizată pentru a desemna un membru al familiei de conifere Araucariaceae sau pentru a descrie elemente caracteristice acestor arbori exotici relicți din emisfera sudică. Ca adjectiv, termenul califică structurile anatomice, frunzele sau conurile masive lemnoase specifice acestui grup străvechi de plante, ale cărui origini evolutive se întind până în perioada dinozaurilor.