#conciliu

• adopțianism — Doctrină teologică netrinitară, apărută în primele secole ale creștinismului și condamnată ca erezie, care susținea că Isus din Nazaret s-a născut exclusiv ca om primind doar firi omenești, dar a fost adoptat de Dumnezeu ca Fiu al Său în momentul botezului în Iordan datorită virtuților sale excepționale. Această viziune hristologică a reapărut sub diverse forme în Spania secolului al VIII-lea, fiind respinsă oficial de sinoadele ecleziastice majore.
• adopțianist — Persoană sau teolog care aderă la principiile adopțianismului, susținând că Isus Hristos a fost o ființă pur umană aleasă și înfiată ulterior de Dumnezeu. Ca adjectiv, termenul caracterizează o scriere, o argumentare, o comunitate sectară sau o perspectivă dogmatică ce promovează sau încorporează elemente specifice acestei hristologii netrinitare.
• adopțieni — Membri, adepți sau promotori ai doctrinei adopțianismului, care negau divinitatea congenitală și eternă a lui Isus Hristos, argumentând că statutul Său de Fiu al lui Dumnezeu a fost obținut prin adopție divină în momentul botezului. Termenul se utilizează strict în istoriografia ecleziastică pentru a desemna facțiunile religioase din antichitate și evul mediu timpuriu intrate în conflict cu ortodoxia trinitară.
• aggiornamento — Proces de înnoire, adaptare și modernizare a unei instituții, a unei doctrine sau a unei mentalități la cerințele, realitățile și mentalitatea lumii contemporane. Termenul a devenit celebru la nivel mondial în timpul Conciliului Vatican II, definind deschiderea Bisericii Catolice spre dialog cu modernitatea fără a-și altera valorile dogmatice fundamentale.
• arian — Care aparține arianismului sau se referă la doctrina teologică eretică din secolul al IV-lea, inițiată de preotul Arie din Alexandria, care nega divinitatea deplină a lui Iisus Hristos și consubstanțialitatea Sa cu Dumnezeu Tatăl; adept al acestei doctrine creștine timpurii.