#atriu

• atrio — Prefixoid sau element de compunere savant utilizat pentru a forma termeni medicali sau tehnici care se referă la atriu (cavitate a inimii) sau la o curte interioară structurală. Acesta servește drept bază funcțională pentru a descrie legături fiziologice, localizări anatomice sau caracteristici spațiale specifice.
• atriocomisuropexie — Intervenție chirurgicală complexă și rară care constă în fixarea operatorie a comisurii valvulare cardiace la peretele atriului, utilizată pentru corectarea structurală a unor malformații congenitale sau a insuficiențelor valvulare severe. Acest procedeu tehnic de reconstrucție are scopul de a restabili dinamica normală a fluxului sangvin și de a preveni regurgitarea intracardiacă parazitară.
• atrioseptopexie — Intervenție chirurgicală de corecție care constă în fixarea operatorie sau ancorarea septului interatrial pentru a corecta un defect structural congenital, o deplasare anatomică ori o instabilitate septală. Acest procedeu chirurgical restabilește integritatea structurală a peretelui despărțitor dintre cele două atrii, prevenind amestecul anormal al sângelui arterial cu cel venos.
• atriotomie — Incizie chirurgicală practicată la nivelul peretelui muscular al unui atriu cardiac, realizată cu scopul de a permite accesul direct în interiorul camerelor superioare ale inimii pentru tratarea unor afecțiuni valvulare, septale ori extragerea unor trombi. Această secțiune structurală de mare precizie necesită, în majoritatea cazurilor, utilizarea aparatului de circulație extracorporală.
• atriu — Fiecare dintre cele două camere superioare ale inimii (stâng și drept) care primesc sângele din vene și îl pompează în ventricule; în arhitectură, curte interioară centrală a unei locuințe romane antice, adesea deschisă în tavan, sau un spațiu central larg, înalt și vitrat în clădirile moderne.
• atrium — Formă neadaptată sau neologism arhitectural utilizat adesea ca variantă pentru 'atriu'; spațiul central deschis al unei case romane antice (domus), înconjurat de încăperi, având un bazin central (impluvium) pentru colectarea apei de ploaie. În designul structural contemporan, descrie o curte interioară acoperită cu sticlă, situată în centrul unor complexe hoteliere, clădiri de birouri sau muzee mari.
• auricul — Formațiune anatomică în formă de pungă sau sac prelungit, situată la nivelul fiecăreia dintre cele două atrii ale inimii (auriculul stâng și cel drept), având rolul de a mări capacitatea de stocare a sângelui. În zoologie și anatomia comparată, termenul desemnează și pavilionul urechii externe la mamifere ori o prelungire laterală a corpului la unele nevertebrate.
• auriculă — Formațiune anatomică proeminentă în formă de pungă sau urechiușă atașată de atriile inimii, având rolul de a mări capacitatea volumetrică a acestora; variantă feminină uzuală în tratate vechi pentru 'auricul'. În botanică, reprezintă un mic lob rotunjit situat la baza unor frunze sau petale, ce îmbrățișează parțial tulpina.