#antinomie

• antilogie — Contradicție între două idei, afirmații, legi sau principii logice, care sunt altfel considerate valabile în mod izolat; argumentație contradictorie sau figură de stil bazată pe o opoziție conceptuală directă. În sens structural și dialectic, reprezintă o formă de antinomie sau paradox utilizată istoric în retorica clasică pentru a deconstrui discursul adversarului.
• antimonie — Formă arhaică, variantă rară sau alterare lingvistică pentru antinomie, ce desemnează o contradicție profundă dintre două legi, principii, idei sau concluzii care sunt altfel considerate valabile în mod izolat; structural, reprezintă un paradox logic sau o opoziție conceptuală insurmontabilă utilizată în argumentația filosofică ori dialectică.
• antinomic — Care conține o antinomie sau se referă la o antinomie; care exprimă o contradicție profundă și aparent insolubilă între două legi, principii, teze sau concluzii, deși fiecare dintre ele este considerată valabilă, demonstrabilă din punct de vedere logic sau justificată istoric și juridic.
• antinomie — Contradicție insolubilă între două legi, două dispoziții juridice sau două teze filosofice deopotrivă de logice, raționale și aparent demonstrabile; în sistemul kantian, reprezintă conflictul inevitabil în care intră rațiunea pură cu ea însăși atunci când încearcă să conceapă infinitul sau absolutul prin intermediul lumii fenomenale.
• aporem — Problemă dificilă, dilemă teoretică sau paradox logic aparent insolubil, care apare în cursul unui raționament atunci când două argumente contradictorii par la fel de bine fundamentate și raționale; enunț care generează o aporie. În logica aristotelică sau în disputele scolastice, conceptul descrie un nod conceptual ce blochează progresul deducției raționale până la rezolvarea contradicțiilor.
• aporetică — Doctrină, disciplină sau metodă filozofică ce se ocupă cu studiul, inventarierea și analiza sistematică a aporiilor, a paradoxurilor logice și a contradicțiilor teoretice din cadrul unui sistem de gândire; cercetare axată pe natura impasurilor conceptuale. Teoretizată inițial în școlile antice de dialectică, reprezintă un instrument critic esențial pentru deconstrucția axiomelor dogmatice și evidențierea limitelor rațiunii umane.