#alcam

• acacie — O variantă ortografică și fonetică veche sau populară a substantivului 'acacia', utilizată istoric în limba română pentru a desemna arborii din acest gen exotic sau, prin extensie improprie în vorbirea curentă din trecut, anumite specii locale de salcâm. Deși normele lingvistice contemporane impun utilizarea termenului neologic standardizat 'acacia' pentru rigoarea științifică, forma 'acacie' rămâne un vestigiu lexical prețios în textele literare, documentele de arhivă sau traducerile botanice din secolele trecute.
• acățar — Denumire populară și regională atribuită salcâmului (Robinia pseudacacia), un arbore melifer cu flori albe, parfumate și ramuri spinoase. În terminologia rurală din anumite zone carpatice și transilvănene, numele provine direct de la capacitatea spinilor săi de a agăța sau prinde hainele trecătorilor, fiind utilizat frecvent pentru stabilirea gardurilor vii și protejarea hotarelor.
• acățele — Denumire populară și regională atribuită inflorescențelor parfumate și pendulante ale salcâmului sau ciorchinilor de flori aparținând unor plante agățătoare; flori de salcâm. În comunitățile rurale vechi, termenul era folosit la plural pentru a descrie abundența florilor albe care atârnau grațios din coronamentul arborilor de pe marginea drumurilor, fiind intens culese primăvara de gospodine pentru virtuțile lor medicinale ori pentru prepararea dulciurilor tradiționale.
• alcam — Denumire regională rară folosită în trecut în anumite zone ale țării pentru un tip de pânză grosieră, țesătură de casă sau material textil simplu utilizat la confecționarea sacilor ori a hainelor de lucru rezistente. Termenul s-a păstrat izolat în vocabularul arhaic al meșteșugarilor textili sau în inventarele gospodărești vechi.
• Alkamenes — Sculptor grec antic de renume din secolul al V-lea î.Hr., contemporan și probabil elev al lui Fidias, activ în Atena și Lemnos. Este renumit pentru statuile sale realizate în stilul clasic, combinând perfecțiunea formelor cu o mare delicatețe a detaliilor, printre cele mai cunoscute opere ale sale numărându-se 'Afrodita din grădini' și reprezentările zeilor Hermes și Hefaistos.
• Amorpha — Gen de plante arbustive sau subarbustive din familia leguminoaselor (Fabaceae), originar din America de Nord, caracterizat prin inflorescențe dense sub formă de raceme spiciforme, de culoare violetă sau albastră. Numele său reflectă structura atipică a florilor, cărora le lipsesc aripile și carelul specifice leguminoaselor clasice, păstrând doar stindardul, specia cea mai cunoscută în România fiind 'Amorpha fruticosa' (salcâmul mic), o plantă meliferă dar și invazivă.
• Amorpha fruticosa — Denumirea științifică a unei specii de arbust peren din familia Fabaceae, originar din America de Nord și cunoscut popular în România sub numele de salcâm mic, salcâm pitic sau codru. Această plantă, deși apreciată ca specie meliferă valoroasă și fixatoare de taluzuri, prezintă un caracter invaziv pronunțat, colonizând agresiv luncile râurilor, zăvoaiele și zonele umede degradate, unde elimină flora autohtonă.
• arac — Prăjină lungă și subțire, confecționată de obicei din lemn decojit (de stejar, salcâm sau alun) sau din materiale moderne (plastic, metal), care se înfige în pământ lângă o plantă agățătoare (viță-de-vie, fasole, roșii) pentru a-i susține tulpinile și a-i ghida creșterea verticală, prevenind contactul roadelor cu solul umed.
• Bahrin — Nume de familie românesc provenit din evoluția fonetică a cuvântului vechi 'băgrin', o denumire istorică pentru salcâm, unde modificarea consoanei 'g' în 'h' indică o puternică influență lingvistică ucraineană sau slavă de nord. Numele este răspândit în special în județele Iași, Botoșani și Suceava. În paralel, termenul există și ca antroponim de origine arabă în Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est, unde derivă din cuvântul 'bahr' (mare).