#absorbtie

• absorbitiv — Care manifestă o capacitate intrinsecă de absorbție sau asimilare; referitor la proprietatea de a îngloba și a reține elemente sau influențe externe. În filozofia morală și ontologie, adjectivul este utilizat metaforic pentru a descrie acele sisteme dogmatice, structuri sociale sau cadre conceptuale care posedă o predispoziție naturală de a asimila alteritatea, integrând criticile și elementele adverse în propriul nucleu teoretico-normativ.
• absorbție — Procesul fizic sau chimic prin care o substanță pătrunde în masa altui corp; în toxicologie clinică și farmacocinetică, reprezintă pătrunderea unui toxic sau medicament în circulația sanguină prin membranele biologice.
• absorbțiune — Variantă ortografică și fonetică livrescă, învechită sau rară a substantivului „absorbție”, întâlnită în textele juridice, teologice și eseistice românești din secolul al XIX-lea, modelată direct după terminologia franceză veche. În plan filozofic, păstrează în totalitate sensul de asimilare completă, fuziune sau încorporare a unei individualități ori a unui principiu secundar în interiorul unui sistem doctrinar dominant, subliniind caracterul solemn, formal și structural al acestui proces de dizolvare etică.
• absorbtiv — Care manifestă proprietatea de a absorbi, de a îngloba sau de a reține elemente ori energii; referitor la capacitatea intrinsecă de asimilare. În filozofia morală și ontologia socială, adjectivul este utilizat metaforic pentru a califica acele sisteme de gândire, culturi dominante sau instituții flexibile care posedă capacitatea de a internaliza criticile externe, dizolvând treptat alteritatea opozanților prin integrarea lor într-o structură axiomatică mai cuprinzătoare.
• absorpție — Neologism rar, variantă ortografică adaptată direct din rădăcina latină academică (*absorptio*) sau din limba franceză (*absorption*), utilizat uneori ca sinonim pentru „absorbție”. În filozofia morală, epistemologie și teoria sistemelor, termenul definește starea sau procesul structural prin care un corp de idei, o normă etică sau o entitate asimilează influențele colaterale, dizolvând granițele conceptuale dintre profan și sacru ori dintre relativ și absolut.
• adsorbție — Fenomenul fizico-chimic spontan constând în fixarea și concentrarea moleculelor unui fluid (gaz sau lichid) pe suprafața unui corp solid sau lichid. Spre deosebire de absorbție (care este un fenomen de volum), adsorbția este strict un fenomen de suprafață controlat de dezechilibrul forțelor intermoleculare din straturile superficiale ale adsorbantului. Se împarte în adsorbție fizică (physisorption), bazată pe forțe slabe Van der Waals, și adsorbție chimică (chemisorption), bazată pe legături chimice reale.
• argilotrofie — Tip de nutriție sau regim ecologic mineral al plantelor superioare ori al microorganismelor din sol care depinde structural de absorbția nutrienților și a apei stocate direct în complexele argilo-humice. În sens pedologic și fiziologic, termenul descrie capacitatea anumitor specii vegetale de a extrage eficient cationii schimbați (calciu, magneziu, potasiu) fixați pe suprafețele rețelelor cristaline ale mineralelor silico-aluminoase din solurile grele.
• asimila — A absorbi, a însuși sau a integra cunoștințe, substanțe nutritive ori elemente culturale într-un sistem preexistent; a transforma substanțele din mediu în materie proprie (în biologie). În sens structural și social, definește procesul prin care un individ sau un grup minoritar adoptă pe deplin trăsăturile, limba și obiceiurile unei comunități majoritare, pierzându-și treptat identitatea inițială.
• asimilativ — Care are puterea, proprietatea sau capacitatea de a asimila, de a absorbi ori de a integra substanțe, cunoștințe sau elemente exterioare într-o structură proprie; privitor la asimilare. Acest caracter structural guvernează procesele metabolice delicate ale celulelor vii, precum și transformările fonetice regresive ori progresive din interiorul unui sistem lingvistic în evoluție.
• aspirare — Acțiunea de a aspira și rezultatul ei; proces structural prin care un fluid (gaz sau lichid) ori particule fine sunt atrase într-un spațiu închis prin crearea unei diferențe de presiune sau a unui vid parțial; (în fonetică) emisiune intensă a aerului care însoțește articularea unui sunet (consoană aspirată).
• aspirătoriu — Care are proprietatea sau funcția de a aspira, de a absorbi ori de a trage un fluid sau aer prin sucțiune; termen tehnic și fiziologic vechi utilizat în scrierile științifice din secolul al XIX-lea pentru a descrie aparate pneumatice primitive ori canale anatomice care facilitau respirația sau absorbția lichidelor.
• assimile — Formă de infinitiv sau variantă grafică neologică veche, împrumutată din limba franceză, pentru verbul 'a asimila'; acțiunea de a absorbi, a transforma și a integra substanțe nutritive în țesuturi biologice, sau de a recepta, a înțelege și a-și însuși cunoștințe, idei ori obiceiuri culturale într-un sistem preexistent; în fonetică, reprezintă procesul de modificare a unui sunet sub influența altuia învecinat.
• astrospectrografie — Ramură de elită a astrofizicii practice care se ocupă cu fotografierea, înregistrarea digitală și analizarea structurii spectrelor de radiație electromagnetică emise sau absorbite de corpurile cerești. Prin descompunerea luminii stelare cu ajutorul prismelor sau al rețelelor de difracție atașate telescoapelor, astrospectrografia permite determinarea compoziției chimice, a temperaturii, a presiunii, a vitezei radiale și a intensității câmpurilor magnetice ale obiectelor din univers.